Home » Natură » ROMÂNIA SĂLBATICĂ se poate vedea în cinematografele din toată țara

ROMÂNIA SĂLBATICĂ se poate vedea în cinematografele din toată țara

ROMÂNIA SĂLBATICĂ se poate vedea în cinematografele din toată țara
Credit foto: Anda Floriana Stancescu
Publicat: 17.09.2021

După mii de kilometri parcurși, sute de ore de filmare și 10 ani de pre-producție, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, România Sălbatică, s-a lansat oficial astăzi, 17 septembrie, pe marile ecrane.

În prima săptămână de proiecții filmul va putea fi văzut în peste 80 de cinematografe din 40 de orașe din țară. Programul primei săptămâni: https://bit.ly/RomaniaSalbatica-S1

Premiera de Gală, de la Amfiteatrul „Mihai Eminescu” din capitală, a strâns peste 1500 de oameni care s-au bucurat în aer liber de imaginile spectaculoase surprinse de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache. În deschidere, actrița Monica Bîrlădeanu, unul dintre Susținătorii România Sălbatică, a adresat un mesaj cald publicului, înainte de a introduce live performance-ul Bucharest Film Orchestra, dirijată de Tiberiu Soare: „pentru mine a fost o călătorie extraordinar de emoționantă, într-o Românie paradisiacă, plină de povești de o intimitate absolut uluitoare.”.

După ce au ascultat piese de pe coloana sonoră originală a filmului, iubitorii de film și natură prezenți la Amfiteatru, au putut viziona în premieră un scurt clip de making-of care a descoperit o mică frântură din eforturile depuse pentru realizarea documentarului, dar a dat indicii și despre raritatea imaginilor surprinse. La final, echipa filmului a fost aplaudată minute în șir, primind numeroase întrebări și reacții calde din partea publicului. Puteți urmări filmul de making-of aici: https://bit.ly/RS_MakingOf

„Ne bucurăm să fim cei care reușesc să aducă România Sălbatică pe marile ecrane din atât de multe orașe și cinematografe, la fel cum ne bucurăm că am putut oferi acestui produs spectaculos Premiera de Gală pe care o merita: în aer liber, într-un cadru natural. Este un film al cărui mesaj ar trebui să ajungă la toți, cu mic cu mare, așadar vom face tot posibilul să ne asigurăm că acest lucru se va întâmpla în cât mai multe locuri din țară.”, a declarat Oana Furdea, Manager de distribuție Transilvania Film.

România Sălbatică a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), unde a cucerit Premiul Publicului și a fost cel mai vizionat film al ediției. Ulterior a fost prezent în mai multe festivaluri și evenimente de film din țară, unde a continuat să umple sălile și spațiile în aer liber – TIFF Sibiu, Făgăraș Fest, Serile Filmului Românesc (Iași), TIFF Brașov, Filmul de Piatra, Caravana TIFF (Timișoara, Tășnad, Târgu Lăpuș), Cinelatino (Călărași, Câmpina), Central European Film Festival (Timișoara), RowmaniaFest (Tulcea) și Alpin Film Festival (Brașov), unde a primit Premiul „Carpați”, oferit celui mai bun film de promovare a Munților Carpați. În acest weekend filmul este în programul celei de-a 4-a ediții TIFF Oradea, sâmbătă 18 septembrie, de la ora 20:45, la Palatul Baroc.

Povestea celui mai original proiect de film documentar despre România este narată de cunoscutul actor Adrian Titieni, iar muzica e semnată de compozitorul Alexei Țurcan, fiind îndelung aclamată de publicul care a avut șansa de a vedea pelicula. Dincolo de imaginile fabuloase pe care documentarul le promite, coloana sonoră este un alt element de autenticitate – o inițiativă muzicală curajoasă, prima după aproape 20 de ani, compusă și înregistrată pentru orchestră. Bucharest Film Orchestra, prima și singura orchestră de muzică de film din țară a avut misiunea de a interpreta partiturile minuțios scris de Corina Ciuplea, dirijată fiind de Tiberiu Soare. Întreg procesul a fost înlesnit de echipa profesionistă de la UNDA Recording, mixajul final fiind opera lui Dan Georgescu.

Piesa centrală a filmului România Sălbatică se numește „Du-mă vântule!”, a fost compusă special pentru documentar, și este interpretată de Mădălina Pavăl, o artistă desăvârșită care a adus folclorul din Bucovina pe ritmuri moderne, în muzica mainstream.

Ioan Filip și echipa Smart Sound Studios sunt cei care s-au ocupat de creația și post-producția sunetului, reușind să completeze cu mult efort și migală atmosfera sălbatică din cadrul filmului documentar. Dan Dinu semnează scenariul și regia, în timp ce Cosmin Dumitrache a fost responsabil de imagine și montaj. Producători executivi: Hanka Kastelicová – HBO Europe, Tudor Giurgiu – Libra Films, Matei Truța – Libra Films și Vlad Rădulescu – Avanpost Media.

România Sălbatică este o producție NTD Film, co-produsă de HBO Europe, Libra Films, Avanpost Media și și distribuită de Transilvania Film.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte